Apariţia romanului fără substanţă a dat romanului o lovitură de moarte. Gata cu afabulaţia, cu personajele, cu intrigile, cu cauzalitatea. Obiectul odată excomunicat, evenimentul abolit, tot ce rămâne este un eu ce-şi supravieţuieşte, ce-şi aminteşte că a existat, un eu fără viitor, care, cramponându-se de Indefinit, îl întoarce pe toate părţile, pe toate feţele, îl converteşte în tensiune, iar această tensiune duce tot la ea însăşi: extaz la hotarele Literelor, murmur incapabil să explodeze-n ţipăt, litanie şi monolog al Vidului, apel schizofrenic ce refuză ecoul, metamorfoză într-un extrem care ne scapă, căruia nu-i urmează nici lirismul invectivei şi nici al rugăciunii.

Emil Cioran în Ispita de a exista, Dincolo de roman
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!