Stele căzătoare

Mirosea a stele căzătoare
(dacă stelele-ar avea miros...!)
Mirosea a moarte pe cărare
şi-a tristeţe ajungând la os.

Mirosea a noapte de sfârşit lumesc
(căci şi lumea s-ar sfârşi cândva...)
Greu mi-era cuvântul să-l rostesc
şi să-mbrac cu el căzuta stea.

Frunze moarte miroseau a ieri
(parcă întrupau în ele Timpul).
Gândul îmi pleca spre nicăieri
întâlnind în cale numai vântul..

Viaţa se-ntorcea pe sine-n iarnă
(iarna se credea stăpânitoare!)
Fulgii doar durere mai puteau să cearnă
căci erau toţi... stele căzătoare.

poezie de Mihaela Albu
Adăugat de Mihaela Albu
Votează! | Copiază!