Ex-Voto
Pășește-ncet, să nu deștepți tăcerea,
Coboară-ncet ca-ntr-un cavou pustiu
Și-ascunde-ți bucuria ori durerea,
Să te presimt abia, să nu te știu,
Abia să te presimt ca pe-un parfum
De floare scuturată timpuriu...
Căci pe-al tău suflet mândru, orișicum,
O clipă-am fost stăpân... Pășește-ncet...
Nu turbura nici praful de pe drum...
Un clopot e un suflet de poet...
Nici rochia-ți foșnind să nu-l atingă,
Să nu se redeștepte un regret...
Acum când izbutise să se-nvingă
Și gândurile vechi să și le-adune,
O, lasă-l în tăcere să se stingă:
Pășește-ncet... niciun cuvânt nu spune.
Căci de-ai vorbi, ca de sub bolți profunde
De pretutindeni, ca să mă răzbune,
Ecouri mustrătoare ți-ar răspunde.
poezie clasică de Dimitrie Anghel din Sămănătorul (2 decembrie 1907)
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
Cartea "Poezii" de Dimitrie Anghel este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar Vezi și următoarele:
- poezii despre tăcere
- poezii despre vorbire
- poezii despre suflet
- poezii despre poezie
- poezii despre mândrie
- poezii despre inteligență
- poezii despre gânduri
- poezii despre flori
- poezii despre durere
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.