Ruga
Iar am căzut sub lemnul crucii mele
Mândria cărnii mele simt cum geme
Strivită, amestecată în pământ
Încearcă de țărână să se spele
Lemnul în drum prăfos abandonând.
Să fugă ar vrea, departe în patru zări
Să nu privească înapoi nicicând
Să caute tot timpul noi cărări
Să se arunce în mii de desfătări
Chefuri, huzur, întruna petrecând.
Dar toate aici facute sunt să piară
Așa e legea aspră pe pământ
Și carnea e menită să dispară
Însă din lemnul crucii poți croi o scară
Spre infinit, scăpând de legământ.
Iar am căzut sub lemnul crucii mele
Ma opintesc să pot privi spre stele
Sudoare simt din carnea mea cazând
Ma rog numai atât, să am putere
Să-mi duc până la capăt crucea pe pământ.
poezie de Daniel Uritu (2010)
Adăugat de Daniel Uritu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Daniel Uritu. [Vezi poezii despre cruce, poezii despre timp, poezii despre stele, poezii despre mândrie, poezii despre lemn, poezii despre legi sau poezii despre infinit
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.