Donna Alba zâmbește... A sosit sfârșitul?... Se agită... vrea să plece?... Nu, zâmbește, dar rămâne, vrea să vorbească încă, mai are să-mi facă o destăinuire. Doamne, își mărturisește o veche amintire, o plăcută amintire, gândul ei, lumina justă a sufletului ei, când m-a văzut întâia oară, când marile dicționare mi-au scăpat cu atât de puternică larmă din mâini. Doamne, a râs atunci, a râs pe drum înainte, cu toate că sufletul ei era în mare cumpănă în acele zile. Dar întâmplarea asta, așa de nostimă și neașteptată, cât i-a limpezit sufletul ei, cât i-a întărit cugetul în acele momente de descurajare și de teamă, când nu-și mai găsea astâmpăr și nu mai știa unde să caute alinare. Zgomotul cărților acelora enorme a fost trâmbițarea frumuseții ei, a fost alarma farmecului ei, înaintea spaimei necunoscutului, a fost afirmarea conștiinței de puterea acestei frumuseți și acestui farmec.
Gib Mihăescu în Donna Alba, Volumul II (1935)
Adăugat de Dan Costinaș
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre suflet
- citate despre lumină
- citate despre frumusețe
- citate despre zâmbet
- citate despre zile
- citate despre vorbire
- citate despre timp
- citate despre spaimă
- citate despre sfârșit
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.