Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Scântei creștine

Pe-un petic de rai creștin,
În Schitul din Păltiniș,
Doi vinovați, sfioși pășeam,
Să pipăim cu sufletul iertarea,
Iar spiritul să-l lecuim, cu vindecarea.

Ții minte, când ne închinam?
În fața micului altar, din inimă de munte,
Doar noi doi, martor Dumnezeu
Și ale noastre jurăminte.

În poarta casei sale de vecie,
Spiritul lui Noica
ne-a întâmpinat apoi, cu modestie.
Suflet plecat în rătăciri astrale,
Spirit treaz,
la ferestrele inimii mele și-a tale,
Sfidând tăcerea noastră vie.

În mica bisericuță, cu brâu de brazi,
De ger încremeniți,
Pășeam tăcuți spre altarul sfânt,
Ce-a întipărit pe lemnul lui mii de iertări.
Înconjurați de sfinți pictați și de duh sfânt,
Pe scaunul lui Noica ne-am așezat pe rând,
Ca spiritu-i măreț să-l salutăm și să-l simțim.

Tăcerea era plină de icoane sfinte,
Aghiazmă apoi, noi am băut setoși
Și pentru ai noștri, cu pioșenie,
Noi am aprins lumini, de pomenire.

Căci numai Dumnezeu trimite harul,
Spre cei ce vor să-l simtă mai aproape,
Să învețe, cum coboară bucuria sfântă în simțire,
Când glasul înțelepciunii îl ascultă;
Purtat în suflet și-n faptă mai departe,
Spre mântuirea noastră și a lumii.

Ții minte iarna de atunci?
Și-a noastră fericire?...
S-a dus, de parcă nici n-a fost
Și am rămas, cu Sfânta amintire.

poezie de (6 ianuarie 2011)
Adăugat de Valeria MahokSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie

 

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.


Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.

Cineva are nevoie de răspunsul tău: Este considerată contracepția un păcat în creștinism? Dacă da, de ce? Fii primul care răspunde!

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Discuții similare în Forum

Mai multe în Forum »

Votează pagina

Dacă îți place această pagină, o poți vota cu un clic, pentru a-i ajuta pe alții să o găsească mai ușor.

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!