Doamne, fă-mă și pe mine prost
Adesea uitându-mă oglindă
Vreau să cred că sunt un prost
Cu o privire atât de blândă
De ce îmi caut în viată un rost?
De ce am tras atâta la galeră
Doar ca să învăț ce-i aia un periost.
Ca să faci acum carieră,
Este suficient ca să fi... prost.
La naștere vegheat de ursitoare
Am tras un destin de intelectual anost
Dar acum mă rog în gura mare
- "Te rog Doamne.... fă-mă prost"
În această mare absurditate
Când lumea învață contra-cost
De ce nu există o facultate
În care să înveți cum să fi prost.
Probabil... e o calitate înăscută
Și un binecuvântat privilegiu
De aceea nici nu se discută
Iar să gândești, e un sacrilegiu.
poezie de Iustinian Gr. Zegreanu
Adăugat de Iustinian Gr. Zegreanu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre învățătură
- poezii despre sacrilegiu
- poezii despre prostie
- poezii despre naștere
- poezii despre gură
- poezii despre existență
- poezii despre calități
- poezii despre calitate
- poezii despre absurd
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.