Cârpesc cerul

Cârpesc cerul cu petece de dor
Şi ud pământul cu lacrimi amare
Sap o fântână şi n-o mai termin,
A căzut în ea Carul Mare.

Aleargă frenetic orele-albastre
Hulpav, în delir aşteaptă pustiul,
Mă-nvârt în cercul de astre
Parc-aş fi increatul, întâiul.

M-a cucerit răcoarea stelelor
Şi zborul paserii spre infinit,
Nemuritoarea amforă virgină
Am îngropat-o pe veci în zenit.

Demonii ridică securea cu drag,
Capul despicat de trup să mi-l taie
Să-l pună iubitei în prag,
Ca trofeu pentru fata bălaie.

Pe valuri care vin şi se sparg
De stânci sterpe, pustii şi deşarte,
Nacela şi viaţa aşteaptă în larg
Să-şi croiasă un drum mai departe.

Never more, aşa, never more,
Cu nava ce viaţa ne-o poartă
Prin ani, prin clipe, prin ore
Ne croim din minuni altă soartă.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (1 decembrie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Votează! | Copiază!