Furia de a fi român (III)

Slăvită fie clipa, în care acest popor
A răsărit în lume – ca apa din izvor!

Şi-a străbătut veleaturi şi scârbe şi stihii –
Dar casele şi ţara nu şi-a lăsat pustii...

O! Blestemat e ceasul în care, fără spor,
Şi-a aşezat în frunte o coadă de topor,

Ce s-a iţit bicisnic, predestinat, pesemne,
Să îşi prefacă codrul în aşchii şi în lemne,

De foc sau de vânzare, la orice venetic,
Venit din depărtare – la preţuri de nimic.

După viteji de seamă, astăzi, ne-a pus capacul
Un neica-nimeni, care, făcut-a pact cu dracul

Să ducă-această ţară în iadul fără fund...
De fapt, sunt doi bicisnici: unu-ngâmfat şi scund,

Iar altu-n fruntea ţării, golan şi crăcănat,
Hlizeşte-se întruna, la-al neamului oftat...

Rosteşte-se, adesea, un banc nefericit:
"Frumos este tărâmul – păcat că-i locuit."

Dar cum s-aleagă, oare, aceşti creştini frumoşi,
Conducători de seamă, din roi de mincinoşi?!

Promit marea cu ciurul s-o care-n vârf de munte
Şi unde nu sunt ape - promit să facă punte...

O, preafrumoasă ţară, veni-va vreun soroc –
Să-ţi dea şi ţie, Domnul, o ţâră de noroc?!

Căci prea bătut de soartă, de hoţi şi de nevoi,
Azi, ai ajuns cu fruntea – nu-n ţărnă, ci-n noroi.

Şi ţi-ai trimis la muncă, în lume prin străini
Pe fiii tăi... să fie umili pe bani puţini;

Nu ştiu cum ţi-o fi soarta – căci nu proorocesc –
Cu bune şi cu rele eu, totuşi, te iubesc.

Ştiu că patetic sună, aceste vorbe, acum -
Când ce-au lăsat străbunii s-a prefăcut în scrum:

Tradiţii şi-obiceiuri, cuvânt bun şi bun-simţ
Ciuntite sunt de şmecheri şi de-ai prostiei zimţi...

Dar, poate că, odată, scăpaţi de-aceşti moroi,
Ce stau pe capul ţării – scăpa-vei de nevoi.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Votează! | Copiază!