Noiembrie
Noiembrie și-a pus amprenta
Pe oameni, câmpuri și copaci...
Aș îndrăzni să-ntreb, iubito,
Cu glas de brumă: "ce mai faci?"
Privești pe geam copaci scheletici,
Sau sub povara toamnei taci?
Ori, înfrângând răceala brumei,
Prin parc, pe frunze moarte calci?
Eu? Stau privind strada pustie
Albită de-al brumei argint...
Și primăvară-aș vrea să fie
Și-ncerc mireasma să i-o simt.
Dar vântul rece-mi dă de veste
- Cu sârg, să-mi spulbere visări
Că nori, cu mohorâte creste,
Mi-aduce dinspre alte zări.
Da-n frigul camerei, deodată,
Îmi fulgeră-n priviri o stea
Și inima mi se-aprinde-ndată,
Gândind frumos făptura ta.
Și, astfel, noiembrie devine
În sufletu-mi, firav april
Și cu avânt trimit spre tine
Iubire pură de copil.
Iar viața mea, ce-au doborât-o,
Tristețea grea, gândiri pustii,
Visând la chipul tău, iubito,
Se-nalță-n vise azurii.
Hei, dar tu știi că primăvara
Inimii mele-ai fost rămâi...
Și atât cât vieții mi-o fi sfoara
Ești ultima și cea dintâi,
Iubire... căci nici toamna tâmpă,
Nici iarna grea, zăpezi cernând,
Deși cu rău frig mă înghimpă
Nicicum nu mi-te-or lua din gând...
poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Votează! | Copiază!

Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre toamnă
- poezii despre iubire
- poezii despre inimă
- poezii despre brumă
- poezii despre zăpadă
- poezii despre vânt
- poezii despre tăcere
- Ne poți propune o poezie de dragoste?