Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Lumini și umbre
Ai ochii negri, mincinoși și răi
Fântânile cu ape moarte-ascund
Pupile negre licărind în fund,
Ce mă atrag spre-adânc ca ochii tăi.
Când vreau să plec, mă ții în loc cu un cuvânt
Așa se zbat copacii în furtună;
Ca pentru fugă crengile-și adună,
Dar rădăcina-i leagă de pământ.
De azi încolo n-am să-l mai iubesc...
Dar când îi văd privirile păgâne
Și zâmbetul copilăresc,
Mă jur că n-am să-l mai iubesc - de mâine.
Pe zi ce trece-ți semăn tot mai mult;
Așa izvorul ce se-aruncă-n baltă,
Se-nvăluie cu mâlul laolaltă
Și-n loc să-i spele apele verzui, își tulbură izvorul apa lui.
Mă iscodești ca pasărea de pradă,
Mă urmărești cu ochii reci și răi,
Dar uiți că dacă-s urme pe zăpadă,
Noroiul e lăsat de pașii tăi.
Mi-e fața împietrită ca o mască
Și-n ochi lumina-i gata să se stingă
Chiar diamantului ca să sclipească
Îi trebuie o rază s-o răsfrângă.
Iubirea ta nu crește și nu moare,
Ci totdeauna-i rece și egală
E ca o floare artificială
Pe-o pajiște cu maci arzând în soare.
Când voi pleca, mă vei uita ușor
Și știu că nici nu s-ar putea altfel:
Abia o clipă valul călător
Păstrează chipul oglindit în el.
Am vrut în ciuda zâmbetelor tale,
Din ochii sterpi o lacrimă să storc
Și am plecat să nu mă mai întorc,
Dar azi, din zori de zi îți umblu-n cale.
Ce demon oare mi te-a scos în drum?!
De-ar vrea viața azi să mă dezlege
Și raiul ei să mi-l ofere-acum
Tot iadul nostru dulce l-aș alege.
Azi mi-a venit cu ochii calzi și buni
Și nu l-am întrebat de unde vine
Pe floarea de pe marginea de drum
N-o-ntrebi de-i înflorită pentru tine.
Te văd mereu ca-n clipa de pe urmă;
Încremenit în capul scării
Cu zâmbetul uitat în colțul gurii
Și-n ochi, tăișul crud al nepăsării.
Ești rău. Dar când aud c-o spune altul
Mă uit în jos și strâng din pumni și tac.
Că numai eu în toată lumea asta
Am dreptul să te cert și să te-mpac.
Eu am să plec cu sufletu-mpăcat
Că nu las nimănuia moștenire
Un suflet greu de ură și iubire
Bănuitor și trist și-nfrigurat.
M-am resemnat; atât a fost să fie.
Mă uit cum cade soarele-n apus
Și-aștept răspunsuri care n-or să vie
La întrebări pe care nu le-am pus.
poezie celebră
de
Otilia Cazimir
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice