Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Țăranii
Îi văd, sunt tot așa, cu cojoacele rupte,
Cu piepturile și cu fețele supte,
Le sunt mâinile tot așa aspre și dure,
Privirile, tot oțel din tăiș de secure.
Cu ochii adânci și lucioși ca niște băncuțe,
Aduc la oraș diminețele în căruțe.
Beau țuică prin cârciumi și vorbesc tare,
Socotesc banii pe degete și hambare,
Li se umezesc ochii și ascultă duși
Când își taie țiganul sufletul în arcuș.
Îi simt după mirosul cojoacelor ude;
Dar sufletul lor chinuit nu m-aude.
Mă uit în ochii lor triști și adânci,
La mâinile lor care pot să sfărâme stânci,
Și-mi vine să le strig, să-i trag de mintean:
Băă, sunt și eu tot ca voi, tot țăran!
Dar glasul meu se topește, e de ceară...
Seara țăranii pleacă, cu orașul suit în cară.
Îi petrec până la margine, până în țigănie,
Dar durerea lor, pe străinul care merge pe alături n-are de unde să-l știe.
poezie clasică
de
Virgil Carianopol
din
Carte pentru domnițe
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice