Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Cântec pământului, bând și tânguind pentru jalea țărânii
Atunci când pătimirea-n lume s-a ivit,
grădina sufletului s-a părăginit
și bucuria cântecelor a pierit, s-a veștejit.
Că viața e neagră,
dar moartea mai neagră!
Stăpân vremelnic ăstei vetre primitoare
cât are-mbelșugare,
în crama adăpostitoare
cu vinul auriu
și alăuta mea alăturea mă țiu!
La locul lui e zbârnâitul strunei când golești paharul.
Asemeni îndeletniciri stârnesc întotdeauna harul.
Paharul plin
cu vin
pe-ndelete sorbit
la ceas chibzuit
e mai prețuit
decât oricare altă avuție
pe astă pământeană-mpărăție.
Că viața e neagră,
dar moartea mai neagră.
O fi albastrul slăvilor înțelepțească veșnicie...
dar rostul țărânei cât o să mai ție,
ca floare să răsară
în orice primăvară?
Tu, omule nătâng, de ce te socotești?
Doar nu ți-e-ngăduit alt veac să mai trăiești
în putredă deșertăciunea lumii!
Privește numai spre adâncul lumii
atunci când bate raza lunii:
jos pe-a` mormintelor ponoară
o iazmă hâdă se strecoară,
ce hăulește,
tânguiește,
văicărește,
iar adierea însăși mierea vieții irosește.
Acum, dragi oaspeți, pregătiți-vă, bând vinul,
sfârșească-se odată chinul,
amarul,
paharul
golindu-l pân` la fund, și istovind suspinul...
Că viața e neagră,
dar moartea mai neagră!
poezie
de
Li Tai Pe
, traducere de
Adrian Maniu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice