Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Uzura
Ce ciudată e ființa umană...
Se aruncă nebună-n tumult,
Se iubește și cade în capcană;
Ce-i puțin, ea dorește mai mult.
Dragostea îi e mereu sacrificiu;
Cel avut, e ades renegat.
Nu-i valoare, e numai deliciu,
Iar fidelu-i monoton, expirat.
Tot ce-a fost altădată iubire,
De năvalnică, oarbă dorință,
Nepăsare-i, de nu-i "ne" simțire;
E rutină, nimic, neputință.
Explicație sumară ar fi;
Timpul trece și sapă rigole,
Întâlnitu-i banal, zi de zi,
Riduri, scurgeri de ani, zile, ore.
Jocul dragostei tale dispare;
Te sărută pe frunte din milă.
Libidoul etern, nu-l mai are;
Sexu-îl face arar și din silă.
Fulgerarea de piept nu mai e;
Stai la masă, în pat, e totuna.
Gândul zboară, la cine, sau ce;
Te ferești de atingeri... cu luna.
Copiezi, "anormal", din natură;
Neleal, fără griji, doar cuplarea...
Scopul e doar instinct, aventură;
Viața-i schimb, adulter, încercarea.
Poate fi doar exces de-analiză.
Cuplul vrea libertate... oftează.
Nu frumos, ci defectul e miză;
Nu ce ai, ce-are altul, contează.
Sau e doar o statistică, calcul.
Poligami, din demult am luat lecții.
Preferăm animalic, tot altul;
Cu efect... de progres în selecții.
Ce e mult, ni se pare puțin.
De iubiri, ne vrem veșnic capcane.
Vrem carnaj de plăcere, din plin...
Ce ciudați suntem... ființe umane.
poezie
de
Daniel Aurelian Rădulescu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice