Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Scrisoare-poem
prietene, am aflat că ai murit demult,
am intrat la idei când am auzit ca te-a abandonat viața,
într-un sicriu amărât,
ce speranță să mai am eu când știu că ai fost viu
și-acum zaci cu viermii la un loc?
tu nu te mai uiți spre viitor,
eu nu mă mai uit spre trecut,
inima ta atrage viermii,
inima mea atrage vulturii,
noi nu mai găsim nicio țară,
nici în stânga, nici în dreapta,
niciun râu, nicio mare,
în care să ne desfătăm și noi
și să fumăm o țigară în liniște.
dacă imperiile și-au schimbat stăpânii,
noi ne schimbăm domiciliile,
căci conștiințele le-am schimbat de multe ori.
când vorbeam despre viitor,
tocmai atunci principiul speranței a ieșit pe ușă,
și-am rămas uitându-ne unul la altul chiorâș.
ce dacă am iubit aceeași femeie?
pe tine nu te mai doare nimic,
pe mine mă mai doare gelozia,
și acum mă întreb ce-ai căutat tu în patul nevestei mele,
s-a scris cam puțin despre acest episod,
poate fac din el un roman de dragoste
cu care voi rupe buricul târgului.
într-un timp îmi spuneai că vei emigra în america,
cred însă că n-ai mai avut timp,
trebuia să cearnă cineva bălegarul din cimitir.
odată și odată toți ajungem aici,
adio dorințe, adică să privești și tu o tăietură de rochie
mai sus de genunchi,
sau să te pierzi într-un mov,
aprins de pasiuni,
să tai privirile unei dame cu ascuțișurile ochiului,
să privești aterizarea unui fund de femeie
pe patul de dragoste,
să mai retrăiești asemenea clipe,
să pătrunzi în miezul unei muzici,
în ritm de dans sudamerican,
să desfaci câteo bluză
pentru un sân în călduri,
să joci un rol pe la agențiile matrimoniale ;
noi am fost mereu în probe,
mă refer la convorbirile noastre despre metafizică
care ne-au înnebunit,
pe tine chiar mortal,
pe mine parțial.
ce nepregătiți am fost atunci!
nu știam că ereziile se pedepsesc,
la orice stare de potop tu răspundeai cu miturile genezei,
la ce ți-au folosit toate astea?
îmi spuneai mereu, divinizând eroarea,
că-ți cauți alt drum,
citeai în ochi, în astre, în forme, în cărți, în semne,
doreai să mori la paris, în susurul senei sau pe mon parnas,
să nu știe nimeni de tine,
să visezi că vei fi înmormântat cu alămuri de muzici militare ;
efemere gânduri, în secreta plasă a timpului,
tăcută gălăgie care a risipit incertul contur al lucrurilor.
ziceai că ești buddha
și așezi timpul după alte principii,
tăiai de pe răboj toamnele,
care-ți purtau indispozitia peste tot,
erai scârbit de iluzia urbană
și-mi tot povesteai că e o minune când o ființă
îți respiră așa de liniștit în brațe, la piept,
în timp ce inima-ți bate în vâltoarea unei mari pasiuni.
știu că eram doi nebuni care plănuiam să răsturnam universul,
și ce mici și imbecili am devenit
crezând că dacă murim noi, va muri întreaga lume.
poezie
de
Ion Ionescu-Bucovu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice