Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Albină (VIII)
Albină, ți-ai aruncat zumzetul în sufletul meu,
îmbătată de miere, și zborul ți-l purtai în dulci spirale de fum.
Eu sunt cel fără speranță, cuvântul fără ecou,
și cel care a avut totul, pierzând totul.
Ultima legătură, în tine scârțâie ultima-mi năzuință.
În ținutul meu searbăd tu ești ultima roză.
O, tu care ești tăcută!
Lasă-ți privirea adâncă să se închidă. Acolo noaptea se zbate.
O, trupul tău dezgolit, o statuie temătoare.
Tu ai privirea adâncă, în care noaptea lovește.
Liniștite brațe de flori și veșmânt de roză
Sânii tăi aduc a melci albi.
Un fluture de umbră s-a aplecat în pântecele tău
să se odihnească.
O, tu care ești tăcută!
În mine răsare singurătatea, cuprinsă de absența ta.
Plouă. Briza mării chinuie pescăruși rătăcitori.
Apa pășește, desculță, pe străzile deja străbătute.
Din acel copac, frunzele se plâng ca și când ar fi bolnave.
Albină, chiar și când nu ești aici îți arunci zumzetul în sufletul meu.
Din nou, exiști în timp, zveltă și tăcută.
O, tu care ești tăcută!
poezie celebră
de
Pablo Neruda
din
Douăzeci de poeme de iubire și un cântec de disperare
, traducere de
Ionuț Popa
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice