Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
O, ce barbară e iubirea
O, ce barbară e iubirea
Ce-o dăm adesea în vileag!
Nebuni de patimi, în neștire,
Ucidem tot ce-avem mai drag!
Mai ieri în dragostea ta oarbă
Șopteai triumfător: "E a mea!"
Te uită azi și te întreabă
Ce s-a făcut sărmana ea?
De ce s-au stins tânjiți bujorii
Și ochii nu mai râd deloc?
Au ars în jariștea plânsorii,
S-au stins în lacrime de foc.
Mai ții tu minte oare ceasul
Întâi voastre întâlniri:
Surâsul ei senin și galasul
Și toată vraja din priviri?
Dar ce-a rămas în amintire
Și visul tău ținut-a cât?
S-a stins precum o amintire,
Cât vara nordică și-atât!
Iubirea ta a fost păcatul
Ce i-a adus osânda grea,
Pe viața ei și-a pus stigmatul
Ocară meșteră și rea.
Sărmana inima sihastră!
Nici amintiri nu-i vin în zbor,
Demult cu lumea lor măiastră
S-au risipit la rândul lor.
Lumina vieții e cernită,
Pământul pare trist și gol,
Iar floarea inimii strivită
De gloată zace în nămol.
Iar după suferința toată
Sub zgură ce i-a mai rămas?
Obida grea, nemeritată,
Fără de lacrimi, fără glas.
O, ce barbară e iubirea
Ce-o dăm adesea în vileag!
Nebuni de patimi, în neștire
Ucidem tot ce ni-i mai drag.
poezie clasică
de
Fiodor Ivanovici Tiutcev
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice