Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Cuvântul de rămas bun
Iubitelor, vă las acum.
Adio-ți zic deci, Nicoleta,
adio Nuți, Muți, Geta,
căci viața asta-i doar un fum.
Adio ție, Minodora,
un trai deplin și fericit
cum altă dată ne-am dorit
nu ne-a fost dat amândurora.
Căci tu fiind de felul tău
muiere pururi fără saț,
ți-au trebuit atâți bărbați
câte femei am avut eu.
Și iarăși, încă zic adio
elevei mele Artemisa,
cu carnea tare cum e tisa.
Pe unde este, Domnul ție-o.
Aș zice doar la revedere
grecoaicei, numele Marcela
și mort îți scoală daravela,
pe drept cuvânt, halal muiere!
Dar clipele mi-s numărate,
mireasă tu, cu neagră coasă,
îngăduie și îmi mai lasă
atâtea clipe cât păcate.
Atunci aș mai trăi o mie
de ani bogați printre gagici
și când ar fi să plec de-aici
înc-aș muri pe veresie!
Însă cum florile se scutur
în primăvară, de cais
tot astfel anii noștri ni-s,
ce i-am trăit ca niște fluturi.
Doar de la Una, cea la care
pe nume nu-s vrednic să-i spun,
îmi iau acum rămas bun
îngenunchind pentru iertare.
poezie
de
Mihai Ursachi
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice