Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
În spital
Nu-nțelege vorba, sire.
Zice-același general,
Camarazi, să nu vă mire
Că-ntr-acest spital
Nu-nțeleg nici doi cuvântul
Ce-l vorbim, căci li-e străin,
Sunt vitejii din pământul
Cel de râuri plin,
Pe-unde trec ei veseli vara
Peste munții suri și goi;
Ei de-acolo sunt, din țara
Turmelor de oi...
Scoborând din munți de-a dreptul
Par în lupte-oșteni bătrâni,
Ați văzut cum pun ei pieptul
Sire, sunt români.
Astfel zice generalul
Către tânăru-mpărat,
La Veneția-n spitalul
Cel improvizat.
În supremele momente
Când căzură peste noi
Alte patru regimente,
În amurg cu ploi
Adunați românii-n vale
Zid în urmă ne-au rămas,
Stăvilind dușmanii-n cale
Până ne-am retras.
Câți de moarte-atunci scăpară
Zilnic în spitale curg;
Toți ca leii se luptară,
Tinere Habsburg;
Și-au murit pentru-mpăratul
Sute de viteji de-ai mei
Dar acest de-aici, din patul
Șapte sute trei,
Care zace-așa-n neștire
Și-i lipsește brațul stâng
Îl salut! Dă-mi voie, sire,
Mâna să i-o strâng.
Noaptea scoborî cu ceață,
Luptelor sfârșit punând,
Până-n trista dimineață;
Și rănit zăcând
Printre morți ce-umpleau hotarul
Lângă steagul ce-l avea
Strâns în dreapta sa, stegarul
Singur se zbătea.
Mâine-n zori o să-l găsească,
Mâine-al vostru steag, români,
Mâine stema-mpărătească
La dușmani în mâini!
Ah! și nimeni viu pe-aproape
Dintre-ai săi, ca-ntr-ajutor
El chemându-l, să-și îngroape
Sfântul steag al lor!
Și el n-are, n-are-o mână,
Că-n bucăți l-ar destrăma
Și cu mâinile-n țărână
Groapă i-ar săpa!
I-ar săpa-o-n stânci cu dinții,
Și-ar muri apoi râzând!
Iată, Doamne-al biruinții,
Tu i-ai dat un gând:
Steagul său, de lângă cruce
Până-n poala dedesubt
Dând cu dinții să-l apuce
Rând pe rând l-a rupt!
Și lăsând prăjina goală,
Ocoli păduri și stânci,
Doborât de răni și boală
Și târât pe brânci
Printre străji și printre cete
Ziua stând ascuns prin văi,
Pân-a patra zi când dete
De fârtați de-ai săi.
N-avea grai, de răni umplutul
Suflet, vai n-avea defel
Dar un steag, pierdut crezutul,
Brâu în sân la el!
Cald bătea-n ferestre-amurgul;
Nimeni n-a mai zis nimic,
Și, plecat spre pat, Habsburgul,
Cătr-acest voinic,
Blând l-a sărutat pe frunte;
Spre români întors apoi:
Vara, pășunând pe munte
Turmele de oi,
Și-adunați pe lângă masă
Iarna la ospăț și nunți,
Spuneți tuturor de-acasă
Celor de prin munți,
Și le-nseninați viața
Cu cuvânt înălțător,
Că pe-un soț de-al vostru-n fața
Voastr-a tuturor.
Sărutându-l împăratul
L-a numit copil al său
Și c-am stat plângând pe patul
Bietului flăcău!..
poezie celebră
de
George Coșbuc
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice