Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Nistor
: Ești prea indulgent, șefule! Dac-aș fi în locul tău, nu i-aș permite nici ei, nici altcuiva să-mi vorbească astfel. N-aș îngădui una ca asta!
Lucian
: Numai că eu nu sunt Nistor, iar tu nu ești Lucian, așa că las-o baltă; n-ai cum să te compari cu mine, nici eu cu tine. Iar în privința indulgenței mele, Nis, că tot veni vorba despre asta, nu crezi că și cu tine sunt cam prea indulgent, de foarte multe ori, nu doar cu Lia?
Nistor
: Ba da, șefule, așa este, ai dreptate; și cu mine.
replici
din romanul
Proxima
, Partea a-II-a: "Planeta Proxima"
de
Cornelia Georgescu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice