Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Vara în capitală
Au plecat bucureștenii toți la băi
Și cu Vara n-au rămas în capitală
Decât morții și gardiștii...
Iar pe străzile pustii și prin odăi -
Praful ce se-ngroașă zilnic,
Și-n covoare -
Moliile cu prezența lor fatală
Și cu veșnica lor poftă de mâncare...
De urât că n-are ce să vadă
În monumentala noastră capitală,
Vara umblă toată ziua-n pielea goală
Prin apartamente-nchise
Și pe stradă -
De la Parcul Carol la Șosea
Și de la Șosea la Cotroceni,
Însoțită de o droaie de țigani
Și de olteni,
Care vând cireși, rahat și limonadă
Și-o poftesc să cumpere și ea...
Vara însă-i fata de la țară -
Bleagă și prostuță ca o oaie -
Nu știe că-n capitală
Este și-o "Baie centrală",
Și când simte că-i zăduf din cale-afară
Se răsfață-n Dâmbovița cât îi place,
Ca Suzana clasică, la baie...
Iar pe mal, gardiștii - cască-gură -
O mănâncă cu privirea lor șireată,
Ca bătrânii poftitori de trup de fată,
Și se-ntreabă:
Ce să-i facă?...
Să-i dea pace,
Sau s-o vâre-n beci la prefectură?...
poezie celebră
de
Ion Minulescu
din
Strofe pentru cele patru anotimpuri
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice