Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Balada marelui bețiv
I
Sătul și-nvins de lumea asta vană
Eu beau peste măsură când am bani...
Și fiindcă-mi trece viața de pomană
O să-i pun capăt peste câțiva ani
Se spune despre mineși mulți ar confirma
Că sunt o brânză bună, într-un burduf de câine,
Că dacă beat prin crâșme mult mai puțin aș sta
Nu m-aș gândi cu frică la ziua cea de mâine.
Și fiindcă niciodată cu banii nu stau bine
Se spune despre mine că-s leneș și calic
Că mi-am făcut părinții și neamul de rușine
Că fac degeaba umbră și nu-s bun de nimic.
O, voi copii ai urii și-ai vorbelor deșarte!
Ușor e să vezi paiul din ochiul celuilalt...
Nu trebuie nici minte și nici prea multă carte
S-apuci pisica moartă și s-o dai peste gard.
Trăiți, deci, nu vă iau în seamă...
Așa veți fi mereu o gloată de mârlani;
Tot mai scârbit de lumea asta vană
Eu beau peste măsură când am bani.
II
Am vrut să fiu chefliu peste măsură
Și derbedeu simpatic și-alintat
Dar am turnat prea multă vodcă-n gură
Și-am devenit bețiv și desfrânat.
Am vrut să fiu prieten cu golanii
Și curvelor prieten eu m-am vrut,
Dar mi-am pierdut zadarnic anii, banii
Și am devenit un cinic cu chip slut
Căci curvele murdare sunt și proaste
Golanii toți o gloată de pleșcari...
Boema mea s-a dovedit o oaste
Plină de mincinoși și potlogari.
M-am vrut, apoi, prieten cu oamenii de treabă
Dar marfa și-ambalajul sunt lucruri diferite:
Sub masca politeții și-a vorbelor smerite
Găsit-am lăcomie și inimi ipocrite.
Dezamăgit, azi, m-am închis în mine...
Biet mizantrop cu sufletul uscat
Pierdut-am pe vecie speranța de mai bine
Și-n cețurile crâșmei, deplin m-am înecat.
III
Amarul crâșmei l-am gustat deplin
Cu inima, cu sufletul, cu glasul...
Și astfel, mereu, cu boabe de suspin,
Am presărat vieții mele pasul.
O, de-ați ști, prieteni, cât de mult
M-am ferit de noapte și cădere!
Dar al tinereții viu tumult
Să-l feresc de crâșme, n-am putere.
Zvon de muzică și de desfrâu,
Râsete de târfe-nfierbântate
Și duhoarea acră de rachiu
Preț primit pe-a vieții libertate.
Primăveri și veri și toamne reci
Vin la rând, după cum le e datul
Însă, anii mei - semințe seci
Nu rodesc nimic, decât păcatul.
Anii mei scântei ce-ncet s-au stins
Nu mai au nici preț, nici căutare
Sufletu-mi bătrân cu părul nins
Nu mai caută nici o cărare.
Nici iubiri și nici un suflu viu
Nu mai vin să zguduie vârtos
Mintea-mi îmbâcsită de rachiu
Sunt bolnav, urât și plângăcios.
Deci, vedeți, prieteni, cum zburați
Și pe ce cărări vă duceți pasul
De nu vreți amarul să-l gustați
Cu inima, cu sufletul, cu glasul.
IV
Prea mult alcool și prea puțină viață
Datu-i-am acestui hoit să poarte...
Și uite-așa, cu ochii mei de gheață
Mă duc, ireversibil, către moarte.
Nici un folos și nici o mângâiere
În aburii beției n-am găsit
M-a ros ca lepra scârnăva plăcere
De-a mă minți și de a fi mințit.
N-am priceput, sau n-am avut puterea
Ca să pricep al lumii tainic sens
În sterpe sentimente și-n tăcerea
Unei prostești timidități mi-am ars durerea
Am fost, pe rând, sentimental și cinic
Am fost om bun și mare derbedeu...
Iubit-am fără noimă și speranță
Fără să știu, de fapt, cine sunt eu.
Am vrut să știu de toate și nimica
N-am înțeles din mersul ăstei lumi;
Ca un blestem, tristețile și frica
M-au tot împins pe margini de genuni.
Nu-mi amintesc să fi făcut vreun bine
Nici mie și nici altcuiva...
Privind în urmă simt numai rușine
Și-un gol imens îmi umple inima.
Viața mea? Doar bâjbâieli prin ceață
Și vise ce-au plecat de mult, departe...
Și, uite-așa, cu ochii mei de gheață
Mă duc, ireversibil, către moarte.
V
Stau în crâșmă beat și beau tutun
Și gânduri tot mai negre vin duium
Atâtea vise prefăcute-n scrum!
Ce mă îneacă, oare, lacrimă sau fum?
Miros fetid și chipuri fără vârstă...
Acesta-i raiul nostru pământesc?!
Din când în când o voce mă mai mustră:
"De ce te-ai aruncat în trai lumesc?"
Și n-am nici amintiri, nici viitor...
O, cum s-au dus aiurea veri și toamne!
Ci iartă, dacă poți, acest popor
Căci neputință-i numele lui, Doamne!
Istoria nu-i diamant să-l șlefuiești
Și soarta marfă nu-i ca să o târgui
Nu poți împlini tot ce gândești
Și-n van nemernicia-ți tângui.
... Stau în crâșmă beat și fără glas
Sufletul mi-e îmbâcsit de scame...
Ci, mă iartă-așa, de bun-rămas
Căci neputință-i numele meu, Doamne!
VI
M-a distrus alcoolul...
Timp fără nimic...
Hei, și pân' la moarte
Nu-i decât un pic...
Cenușie-i casa
Viața-i cenușie...
C-am trăit degeaba -
Nimeni să nu știe.
Scame-mi umplu ochii
Spaime mă dobor
Dacă nu-s speranțe,
Bine-i c-o să mor.
Iată, ăsta-i chipul
Stins și pustiit
Gura care-njură
Azi a amuțit.
Am sperat aiurea
Și-am băut prea des
Și m-am plâns întruna
Că sunt neînțeles.
Nu mai simt iubire
Totu-i cenușiu
Ciocârlii a moarte
Cântă în pustiu.
M-a distrus alcoolul...
Viața-i cenușie
C-am trăit degeaba
Nimeni să nu știe...
poezie
de
Boris Ioachim
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice