Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Un soldat...
Un soldat ținându-se cu mâinile
de marginea unui nor...
De bocancii lui, cu mâinile încleștate
se ține alt soldat. De bocancii lui
altul, apoi altul, apoi altul și altul,
și-așa până-n miezul pământului.
Eu mă las s-alunec pe șirul lor
ca pe-o frânghie,
și-alunecând, cataramele
centurilor lor, îmi zgârie fața.
Și-alunecând, îmi zgârie pieptul
și-alunecând, alunecând, îmi sfâșâie
fâșii de carne,
și-alunecând, alunecând rămâne din mine
numai scheletul.
Când în sfârșit ajung, mă-ntind cu tâmpla
pe o piatră.
În timp ce dorm, fâșiile smulse
se-ntorc de sus și mă-nvelesc.
M-ajunge din urmă și sângele pierdut,
și durerea.
Deschid ochii, mă uit.
Coloana de soldați, nu se mai vede.
Probabil că vântul a-mpins-o
cu nor cu tot, în altă parte.
poezie celebră
de
Nichita Stănescu
din
Roșu vertical
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice