Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Răul cotidian
Spunea odată filozoful că omul e un animal,
Ce are-o zestre specială, el poate fi rațional.
Dar orice animal trăiește atât cât vrea să-și dea silința,
Nu știe ce e ierarhia și nu cunoaște umilința.
El nu-și transformă în supuși surate sau cofrați de-ai săi,
Mizeria îi e străină, e clară legea între ei.
Ființ-aceasta rafinată, numită om - frumos cuvânt -
A inventat erarhizarea și exploatarea pe pământ.
Da! Cel mai tare roade tot, râvneste osul cel mai mare
Și nu contează pe câți calcă, grumazul lor pe el nu-l doare.
Mizeria care se-ntinde ca putregaiul într-un pom,
A prins ca o cangrena viața, a compromis specia om.
Și chiar dacă îi stă-n putere să vindece această boală,
El vezi, preferă să distrugă, doboară zece, el - se scoală.
Mizeria transformă tot, devine viața prea cețoasă,
Fantomă este bietul om și existența lui hidoasă.
Când fețe pline de paloare, de-amar tot trag făr'de măsură,
Mizeria schimonosește, sădește-n om prea multă ură.
Paloarea fețelor, să știți, în două este împărțită:
Aristocratica paloare cea snoabă și înavuțită
Și a mizeriei culoare, ce-o vezi pe fața scofâlcită,
E umbra vieții scăpătate ce-n chin și lipsuri e trăită.
În cadru-acesta trist și rece, să fie ARTA - UN ERES?
Aproape e neobservată, nu mai prezintă interes.
Ce rațiune că există pictură, teatru, poezie,
Și muzică în ritm nebun, când VIAȚA E O TRAGEDIE.
poezie
de
Mariana Dobrin
din
Jurnal cu aromă de pamflet
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice