Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Ștefan Vodă și Codru
Ștefan-Vodă rătăcit
Intră-n codrul înfrunzit.
Codru-i zice: "Domn viteaz!
Ce-ți curg lacrimi pe obraz?"
"Ah! îmi plâng ostașii mei
Morți, luptând ca niște zmei!
Codrul zice: "Dragul meu,
Încetează plânsul tău,
Căci din brazii mei trufași
Face-ți-oi voinici ostași
Ca să scapi biata moșie
De păgâni și de urgie".
"Fă!" răspunde mult voios
Domnul mândru, inimos.
Codrul puse a vui,
Brazii a-și însufleți,
Pe stejari a mi-i trezi.
Iar copacii mari și mici
Se făceau ostași voinici,
Și spre domn înaintau
Și din gură cuvântau:
"Să trăiești, măria-ta!
Hai la luptă, hai, Ștefane;
Du-ne-n oardele dușmane!"
Ștefan-vodă-nveselea
Și la luptă purcedea
Peste munte și muncel
Cu tot codrul după el.
Vai de ungurul semeț
Ce lupta c-un brăduleț!
Vai de leah, vai de tătar
Ce luptau cu un stejar!
poezie celebră
de
Vasile Alecsandri
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice