Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Orice țară ai cărei cetățeni se poartă bine poate conta pe prietenia noastră sinceră. Dacă o națiune arată că știe să acționeze eficient și decent în problemele interne, dacă păstrează ordinea și își îndeplinește obligațiile, nu are de ce să se teamă din partea Statelor Unite. Încălcări repetate ale ordinii și civilizației, sau lipsa puterii de a le impune, va necesita, în America sau în orice altă țară, intervenția unei națiuni civilizate; în emisfera vestică, conform doctrinei Monroe, Statele Unite ar putea să fie nevoite să intervină în aceste cazuri flagrante, îndeplinind rolul de poliție internațională.
Theodore Roosevelt
în
discurs în fața Congresului
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice