Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Amicului F. I
Visuri trecute, uscate flori
Ce-ați fost viața vieții mele,
Când vă urmam eu, căzânde stele,
Cum ochiul urmă un meteor,
V-ați dus cu anii-mi, ducu-vă dorul,
Precum cu toamna frunzele trec;
Buza mi-e rece, sufletul sec,
Viața mea curge uitând izvorul.
Candel-a ștersei d-argint icoane
A lui Apolon, crezului meu,
Mă topese tainic, însă mereu
De ale patimelor orcane.
Sau ca un nour gonit de vânt,
Alerg pe calea vieții mele,
O buhă care, țipând a jele,
Bântuie urma unui mormânt.
Viața-mi se scurge ca și murmura
Ce-o suflă-un crivăț printre pustii,
Mă usc ca crucea pusă-n câmpii
Și de blăsteme mi-e neagră gura.
Îmi târăsc soarta ca un vultur
Ce își târăște aripa frântă,
Vicolul iernii moarte îi cântă,
Moartea, îi râde tot de-mpregiur.
Am uitat mamă, am uitat tată.
Am uitat lege, am uitat tot;
Mintea mi-e seacă, gândul netot,
Pustiul arde-n inimea-mi beată.
Numa, prin chaos tu îmi apari,
Cum pintre valuri a navei velă.
Cum pintre nouri galbenă stelă
Prin neagra noapte cum un fanar.
Te văd adesea frunte senină
Ca și gândirea lui Dumnzneu.
Sufletu-ți arde-n sufletul meu
C-o flamă dulce, tainică, lină.
Gândind la tine nu voi să mor,
Îmi blastăm însuși eu mântuirea,
Orb, nebun, care blastămă firea,
Ce-ar vrea din frunte-i să sting-un nor.
Dar dacă gândul zilelor mele
Se stinse-n mintea lui Dumnezeu,
Și dacă pentru sufletul meu
Nu-i loc aicea, ci numa-n stele:
Voiu, când mi-or duce îngerii săi
Palida-mi umbră în albul munte,
Să-mi pui cununa pe a mea frunte
Și să-mi pui lira de căpătâi.
poezie celebră
de
Mihai Eminescu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice