Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Străinul
Străinul, care-aseară a poposit la noi,
L-am ospătat cu pâine, cu vin și cu măsline.
I-am așternut in grabă un pat de frunze moi,
N-am întrebat nici cine-i și nici de unde vine.
Făcuse cale lungă, străinul, până-n sat.
Cu poala hainei mele i-am șters de praf piciorul.
Ulei de levănțică pe plete i-am turnat,
Cu vin bătrân și dulce umplutu-i-am urciorul.
Era frumos, cu barba ca floarea de alun,
Cu ochii plini de vraja tăriilor albastre.
Eu mi-am adus aminte de veacul cel străbun;
Oare vreun zeu să șadă pe prispa casei noastre?
El mi-a vorbit, surioară, dar nu știu ce mi-a spus.
Ca rodia de dulce-i pe buza lui cuvântul,
Ca murmurul de ape, ca freamătul de sus
Din pomi cu floarea albă, când îi adie vântul.
Vorbea despre iubirea cea fără de păcat,
De-o patimă, curată ca flacăra de soare,
Despre o jertfă sfântă pe-altarul nepătat,
Spunea despre durerea de-a pururi roditoare.
Și mi-a pătruns în suflet și chipul lui cel drag,
Și vraja nesfârșită din vorba lui domoală;
In liniștea de seară torceam fuioru-n prag.
Și lacrimi mari căzură din ochii mei in poală.
Cu dragoste de frate mi-a mulțumit, in zori,
Când a plecat "străinul" pe drumul ud de rouă.
Și mi-au rămas in urmă, ca mirul curs din flori,
Cuvintele lui stranii și blânde: "Pace vouă!".
L-am urmărit in zare, cu gene arse-n plâns,
Privind lumina albă cum Ii juca in plete
Și așternutul moale cu dor în pumni l-am strâns,
Lăsând mireasma caldă de frunze să mă-mbete.
poezie celebră
de
Zorica Lațcu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice