Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Vârful de păr
Întâlnirea lor de lângă lacuri
A ucis și ultima speranță,
Nu-și puteau vorbi nici despre fleacuri.
Între ei, se așternea distanță,
Ca-ntre polii lumii nesfârșite.
Stând pe-o bancă, muți parcă de veacuri,
Amândoi părea că duc în spate
Cuiburile lor abandonate,
Precum două patrii diferite.
Până când, cu-amară ironie,
Ea îi spuse, și păru s-o doară:
"Numai vârful părului mai știe
Cum îl mângâiai odinioară".
Și-nfrângând a inimii văpaie,
Îi mai spuse-acum la despărțire:
"Mâine, coafeza o să-mi taie
Și această ultimă-amintire".
Iar bărbatul, înmuiat ca ceara,
Gura-ncet pe mâna ei apasă
Și-o pornește-n noapte către gara
Împuțită dar prietenoasă.
Dar, în amândoi, chiar stând departe,
Va urla aceeași rană vie,
Cea mai dureroasă, fără moarte -
Legătura lor pe vecie.
poezie
de
Evgheni Evtușenko
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice