Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Nebun de alb
Acum sunt mai pustiu ca totdeauna,
De când mă simt tot mai bogat, de tine,
Și-mi stau pe tâmple soarele și luna,
Acum mi-e cel mai rău și cel mai bine.
M-aș jelui în fel de fel de jalbe
În care nici n-aș spune cum te cheamă,
Pătrate negre și pătrate albe
Îmi covârșesc grădina și mi-e teamă.
Și, uite, n-are cine să ne-ajute,
Abia-și mai ține lumea ale sale
Și-ntr-un perete alb de muze mute
Nebunii negri caută o cale.
Prin gări descreierate - accidente,
Mărfare triste vin, în miezul verii,
Iar eu sunt plin de gesturi imprudente,
Ca să te-apropii și ca să te sperii.
Jur-împrejur, priveliști aberante,
Copii fragili ducând părinții-n spate,
Bătrâni cu sănii gri de os pe pante
Și albatroși venind spre zări uscate.
Mi-e dor de tine și îți caut chipul
În fiecare margine a firii,
În podul palmei, dacă iau nisipul,
Simt un inel jucându-se de-a mirii.
Te-aud în bătălii din vreme-n vreme,
Ostașii gărzii tale ți se-nchină,
Iubita mea cu foarte mari probleme,
Cu chip slavon și nume de regină.
Fiorul rece prin spinare-mi trece,
Când mi-amintesc cu gene-nlăcrimate
Că tu, de la etajul treisprezece,
Voiai să te arunci, să scapi de toate.
Dar tu-nțelegi, de fapt, că nu se cade
Să-ți pui în cumpănă întreaga viață,
Că nu-s în joc abstractele rocade,
Ci sângele ce fierbe sau îngheață.
Neputincioasă, tristă și frigidă,
Așa ai fost și apăreai senină,
Dar cel care-a știut să te deschidă
Nu-i fericit, ci îmbătat de vină.
De te lucram sârguincios cu dalta,
De te făceam din carnea mea, iubito,
Nu deveneai, cum astăzi ești, o alta,
Pe care la căldură am trezit-o.
Lăsând ambițiile de o parte,
Ne aruncăm în marea nemiloasă
Și-mpreunați, ca filele-ntr-o carte,
Ne facem, din sudoare, sfântă casă.
Pe urmă, vin ceilalți să ne-o distrugă
Și ochii tăi mă caută întruna
Și eu înalț nefericită rugă,
Purtând pe tâmple soarele și luna.
Și te iubesc cu milă și cu groază,
Tot ce-i al tău mi se cuvine mie,
Ca un nebun de alb ce capturează
Regina neagră, pentru veșnicie.
poezie celebră
de
Adrian Păunescu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice