Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Niciodată
Știi câte zări am numărat tot căutând cocorii care plâng și mor tăcând?
Te căutam în mine murind a mia oară și nu știam ce porți se-nchid în univers
Și pentru cine pustiul înseamnă-acasă și iar mă văd aicea pe pamânt plângând,
De nu mai știu nici eu pe unde încă să te caut și unde-i fericirea mai ales.
Niciodată cuvintele nu-mi sunt de-ajuns când nu ma regăsesc în mine
Un cerc de foc în jurul meu mi-a ars cărările spre țărmul căutat
Degeaba plouă-n alte zări, degeaba jumătatea mea o porți cu tine,
Căci stele cad lăsând în urmă, un cer pustiu și-atât de-ndepărtat.
Îmi crește-n suflet dorința de a mă regăsi tot cautându-te pe tine,
Și să rămâi al meu oricăt de greu ar fi luptându-ne cu disperarea,
Eu sunt văzduhul și întunericul și raza de lumină ce către tine vine,
Căci te doresc să vii, să numeri stelele, și te aștept odată cu-nserarea.
Trec ca o umbră pe trotuare pline de-ntunericul bolnav și de tăceri,
Ecou sălbatec lasă-n urmă pașii mei, ca un suspin scăpat întâmplător
Și mult prea mult te vreau iubite pe țărmul viselor cu nestatornice păreri, Ca Ca să-mi răpești singurătatea și să mă pierzi printre cuvintele ce dor.
Niciodată cuvintele nu-mi sunt de-ajuns când nu mă regăsesc în mine,
Un cerc de foc în jurul meu mi-a ars cărările spre țărmul căutat
Degeaba plouă-n alte zări, degeaba jumătatea mea o porți cu tine,
Căci stele cad lăsând în urmă, un cer pustiu și-atât de-ndepărtat.
poezie
de
Florentina Crăciun Fabyola
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice