Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Dragul meu
Mi s-a stins din ochi făclia, sufletul mi s-a-nnoptat,
Inima în piept, mă doare, de când tu te-ai depărtat.
Cată lacrima izvorul, e pustiu aici, la mine
Și pe pleoape grele, dorul, mai zvâcnește sub ruine.
Am uitat să fiu copilă, m-a pătruns durerea vieții,
Am uitat de floare, fluturi... și de anii tinereții.
Am o lacrimă sub pleoape, pe ascuns, mai curge-n mine...
Nu vorbesc de fericire, mi-e atâta de rușine.
Masca de pe chip se frânge, sentimente se adună...
Tu, același gură-cască-n a destinului furtună,
Dai cu săbii ascuțite și răzbești și curge sânge
Peste gleznele-mi pătate. Doar sărutul tău mai plânge...
Am îngenunchiat, nătângă, la a timpului icoană.
A-nceput și ea să plângă. În genunchi se vede-o rană.
A trecut pe lângă mine, o speranță vai de ea.
Cu ce drept să mai rămână, când mi-i noapte chiar și-așa?!
Nu mai este-n mine soare, îmi plâng trecerea prin ploi
Și biserica iubirii azi e-nchisă. Vai de noi!
Se împarte viața toată în fragmente de pustiu.
Se lărgesc și se adună, unde oare pot să fiu?!
Cărui drum să dau crezare? Ce destin să se-mplinească?
Fără tine, mi-e frig, tare. Hai, întoarce-te acasă!
poezie
de
Rodica Nicoleta Ion
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice