Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Poem de adio
Și ai plecat, n-ai mai avut răbdare,
Sau eu am întârziat prea neglijent,
Prea singură în ultima-ncleștare,
Eu am fost clipei marele absent.
Firavul trup de umbre tremurânde,
Mi l-ai ascuns mămico de cu zori,
Nemângâiat de degete plăpânde,
Mă rostuiesc spre ultime ninsori.
Mai sun și-acum la numărul de-acasă,
Că aș mai vrea să-ți spun câte ceva,
Sunt vorbe nerostite ce m-apasă,
Și uit că te-ai mutat altundeva.
Doar tata ți-a șoptit duios adio,
Mă simt mai vinovat cu un cuvânt,
C-aștepți să mă auzi spunând adio,
Prea singură și tristă în mormânt.
De ieri îmi ești eternitate,
Stau pietrele cu brațele spre cer,
Încă aud un clopot ce mai bate,
Și nu am cui iertare să-i mai cer.
poezie
de
Augustin Jianu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice