Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Marele Maestru
Statuile din parcuri trezite din tăcere
de răbufniri ascunse în soclul de granit
adună-n umbra nopții trecutele mistere
pierdute pe aleea cu dale-n keramit.
Se-mbracă chiar în haine croite cu migală
de mâna nevăzută a unui mag pribeag,
mânuitor de visuri prin sălile de gală
cu dansuri ajustate pe muchii de baltag.
Deodată se îndreaptă, în clipa oportună,
să redeschidă dansul sub cerul de opal,
pe-aleile pavate, ținându-se de mână,
perechi neobosite, să se cuprindă-n bal.
O, vremuri rătăcite, rămase-n neuitare!
nemărginirea curge din ochii-nlăcrimați
tăiați cu dalta-n cruce, dar fără ezitare,
de Marele Maestru, la poale de Carpați.
În memoria sculptorului Ion Vlad (24 mai 1920 - 28 ianuarie 1992), artist de talie universală, al doilea sculptor român consacrat, după Constantin Brâncuș. Este cel care a realizat basorelieful de pe partea dreaptă a fațadei Operei Române din București și statuia poetului Mihai Eminescu, ridicată în inima Parisului, lângă Sorbona.
poezie
de
Corneliu Neagu
din
Creație lirică nouă
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice