Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Toamna lungilor vecernii
Nu mai port în mine teama de-a păși spre întomnare,
E firesc să-mi fie galben tivul fustei lungi și crețe,
Îl brodez cu foi de ceapă, deznodându-l de tristețe,
Rup din vechea sa dantelă putrezita-i destrămare.
Zbor cu aripi de egretă peste-ntinsul rece-al deltei,
Curăț trestiei privirea cenușie și mâhnită,
Simt cum umbra-i mă-nfășoară și în ea sunt strejuită
Ca-ntr-o mantie șireată, potolindu-mi chinul setei.
Scutur movul din amurguri prefăcându-l în cerneală,
Să-i fac plinul călimării ce-a secat în plină vară,
Iau din galbenul gutuii învelită-n puf și ceară
Și-mi cos nasturii cămășii și tighelul de pe poală.
Vând castane îmbrumate pe-o tarabă ruginită,
Vinețiul cer tocmește, să primesc la schimb narcise,
Iau mușcatele-nflorite, le-mprumut pe-un țoi de vise,
Să-nroșească primăvara, cea pe care-o vreau ursită.
Sorb flămândă din caimacul zilelor tocmite iernii,
Din carafa de mesteacăn, ca pe vinul cel mai dulce,
Trimit gândurile negre, în saivane să se culce,
Și-mi las suflul s-asculte toamna lungilor vecernii.
poezie
de
Sibiana Mirela Antoche
din
Tangoul dragostei
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice