Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Umbra lui Mihai
Tu, simbol ești mereu, de patru veacuri,
În inimă, în casă și-n cerdacuri,
Iar fapta ta ideal măreț rămâne,
Așa cum sunt și-au fost virtuți, române.
Era început de veac și era vară,
Iar cei de-același neam voiau o țară,
Când tu, Viteazul Domn, în nemurire,
Făcut-ai pentru frați Marea Unire.
Băteau atunci trei inimi într-o ființă
Și-urmașilor tu le-ai sădit conștiință,
Acele gânduri vii și înaripate,
Dorința de dreptăți și libertate
Și-o Țară scumpă nouă, strămoșească,
Lăsată-n moștenire românească.
Iubim strămoșii, dând vremea înapoi,
Când umbra Ta, Mihai, e-aici, cu noi,
Păstrată neîntrerupt în amintire,
Simbol de dreptate și Unire.
poezie
de
Petre Gigea-Gorun
din revista
Uniunea Artelor
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice