Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Nicicând nu-i prea târziu
N-am să contest c-ajungi târziu... La mine-n suflet s-a-nnoptat
Și primitivă de-am să fiu, e pentru că te-am așteptat.
Definitiv te voi iubi și-n brațe am să te cuprind,
Același trup vom deveni și dragostea am s-o aprind.
Voi fi scânteia de lumină un vreasc de dragoste cerească.
Noi amândoi am fost de vină, că n-am numit un loc "acasă".
Să rupem de trecut tăcerea, îmbrățișării să-i dăm glas,
Căci vine noaptea bătrâneții și... uite! Singuri am rămas.
Un zâmbet cald să ne-nvelească, s-avem același așternut,
Și a lavandă să miroase în fiecare început.
Acelaș vis fără urmări, fără sărut și garanții,
Ne mai alungă uneori în toamna-n care ai să vii.
Nu vrem! N-ar fi de contestat decât tăcerea unei vieți,
Din care, uite-am evadat înspre apus de tinereți!
Și plânge Dumnezeu cu noi și cumpăna-n extaz ne e,
Iar noi suntem atât de goi de trupuri și de dragoste...
Suntem acum un singur gând, "avem o singură privire",
Un râu spre nicăieri curgând și un crâmpei de nemurire.
Eu, tu, suntem și vom mai fi, exemplul dragostei supreme,
Spre care îngeri vor nunti în ierni uitate și rebele.
Până și strângerea de mână ne este semn de întrebare...
E doar un vis uitat sub umbre pe-a infinitului cărare.
Că sunt doar eu, c-ai fost doar tu, sublimul clipei ne convoacă.
Am luat în grabă Teraflu, crezând că dragostea-i o joacă.
poezie
de
Rodica Nicoleta Ion
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice