Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Fabulă mitologică
Apollo, zeul plin de farmec, cu fața blândă și candidă,
S-a-ndrăgostit, ireversibil, fatal, de o cariatidă,
Ce templul îl ținea pe umeri, dar suportând senin povara,
Doar venele-i trădau efortul, ascunse-n piatra de Carrara.
Din flaut el cânta într-una, de dimineața până-n noapte
Și-i mângîia cu mâna trupul cu rotunjimi de mere coapte,
Iar piatra brusc înfiorată de-a sa dovadă de amor,
Chiar rece și nesimțitoare, se revolta-n interior.
Doar noapțile, pe întuneric când luna-i rătăcea pe chip,
Plângea sublima cariatidă cu lacrimi pure de nisip,
Curgând ca o clepsidră vie, pe piatra rece de granit,
Tânjind la o îmbrățișare, la un sărut neprețuit.
Trecură ani și ani de zile, Apollo nu a renunțat,
Îmbrățișând statuia care, îndrăgostită, a cedat
Și a făcut un pas spre dânsul, uitând de toate și de sine,
Spărgându-se fatal în cioburi, iar templul falnic, în ruine.
Morala 1
Chiar dacă pare calmă, rece și cu picioarele pe vatră,
De-o mângâi și îi dai cadouri, nici o femeie nu-i de piatră!
Morala 2
Când dragostea o copleșește, femeia cade în greșeală,
Chiar dacă toată lumea crede, că-i ușă de la catedrală.
Morala 3
Femeia este stâlpul casei, din zori și până-n asfințit,
Dar totu-n jur se prăbușește, de face doar... un pas greșit!
fabulă
de
Valentin David
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice