Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Să nu-mi pleci, Poezie!
Vii, mai ales, când norii îmi vârtejesc prin viață
Cu versurile prinse în acele de gheață.
Cuvintele-s orfane de muză și-n tăcere
Mă caută prin gânduri și răscolesc viscere...
Și dacă toată-n iceberg nu văd lumina lunii,
Tu îmi răsari sub gene și îmi nuntești păunii.
Pătrunzi printre ruine, desființând hotare
De dincolo de lume, de dincolo de soare...
Nu știu prin ce minune înnobilezi cuvântul,
Epustuflant te-ncumeți să te întreci cu vântul
Și îmblânzești furtuna și fiarele pădurii,
Metafore-ngenunche atacurile urii...
Ai armele cu tine și nu sunt la vedere,
Silabele valsează-n alint și în durere,
Vocalele vibrează în acolade-albastre,
Consoane stau de pază-n oceanele sihastre...
Mă porți prin universuri, de mine, neștiute,
Unde m-așteaptă stele, magii, să-mi împrumute
Și din decorul static al stazelor letale
Tu mă învii spasmodic în clipe ireale...
Și-mi cresc pe umeri aripi și zboru-i la-ndemână
Cu iambii și troheii alerg acum de mână
Și timpul se oprește în loc... doar eu cu tine
Schimbăm în bine răul și dăltuim destine...
Să nu-mi pleci, Poezie, vreodată înspre nord,
Rămâi unde ți-e locul, de când mă știu, în cord!
poezie
de
Violetta Petre
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice