Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Menirea Poeziei
Cu ce să-și scrie versul azi poetul,
Când Dumnezeul poeziei e-ntristat,
Când Muza, de-un război, s-a speriat
Și-atât de lunecos e a păși cu dreptul?
Poetul caută cuvântul ce-omenește,
Scrutând înalturi, ce veghează aștrii,
De grai cioplește lacrimile-așchii,
Să nu-ngreleze ochiul ce citește,
Poetul are frică de acel potop,
Ce-ncătușează visele dospite,
De parcă i-ar fi palmele-mpietrite
Și sufletul nu ar rodi vreun strop...
Poetul n-are dreptul la mâhnire,
Ca Muza lui să nu se plictisească,
De-aceea scrie "cu" și "din" iubire,
Ca fiecare vers să îndumnezeiască!
Și chiar de lacrimile dau în rod,
A sufletului pace să umbrească,
Poetul le adună într-un nod,
Menirea Poeziei e: să-nsuflețească!
poezie
de
Maria Botnaru
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice