Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Ritual
Mai trece înc-o noapte, mai trece înc-o zi,
Se scurge ce a fost în ceea ce va fi
Iar cel ce-a fost, în cel ce nu mai este,
Se trece din realitate în poveste,
Trece o noapte iarăși și după, înc-o zi,
Existul uită taina de a fi,
Îmbătrânește clipa-n albe catedrale,
Minunile luminii adorm în nopți banale,
Cântul se trece într-un prelung ecou
Cât tot ce este vechi iar se transformă-n nou,
Tot ceea ce privim, ne pare o nălucă,
Ce va veni-l așteaptă pe "este", să se ducă
Și tot rotundul se învârte în spirală,
O lume minunată, definitiv ovală
Dispare în cetatea din zidurile firii,
Privind printre creneluri culoarea amintirii,
Caii albesc în surul neputinței,
Doar aripile lor și-ale credinței
Rămân deschise într-un timp ce stă pe loc,
Trec zilele lăsând iar zilelor un loc
În carambolul de pămant și oase
Care înlocuiește secera cu coase,
Trec fără să mai știe încotro,
Ulcioarele fragile și maro
Ce într-o fracțiune de secundă,
Cu cioburi, lumea o inundă,
Cu cioburi ireale, colorate
Ce taie clipa fix în jumătate,
O parte trece, alta mai rămâne,
Ca într-o diviziune de celule
În care embrionul are doua corduri,
În pântecul de flori ce-au înflorit în norduri;
Trece o noapte și mai trece înc-o zi,
Din cei mai gravi adulți redevenim copii,
Îngenunchiați, ca înaintea primului lor pas
Ne ridicăm pe ce a fost, spre ceea ce-a rămas,
Ca într-o înălțare care pare pe pământ,
Cât încă ce voi fi este captiv în sunt,
Cât încă pot fugi de totul și de toate
Acelea ce se clatină în propria realitate
Relativa...
Nu mă încred în balustrade în derivă,
Deoarece aceastea au colțurile drepte,
Ce uneori pot a fi asemuite unor trepte
Și drama oarecum atât de omenească,
Constă în starea omului să le privească
De sus arareori, mai des de jos,
Așa cum uneori întorci toate pe dos
Veștmintele luminii,
Ca fața să le-o vezi și capetele vinii
De-a fi, să poți din nou a dezlega,
Într-un ritual în urma căruia, încă mai poți spera,
Căci ziua ar putea fi infinită,
Nefragmentata dac-ar fi, nemărginită
De recurenta obsesiv-a nopților eterne,
Prin ale căror site, omenirea cerne
Tot binele de rău, întregul de fragment,
Notează pe o hartă de ocru pergament
Faptul c-a fost aici, cu gând de-a se întoarce,
Dar uită că în geruri, cu lemnul pentru arce
S-a încălzit și astfel o înghite practic apa
Și dacă nu aceasta, o rezidește sapa,
Plantând întru-nviere oseminte,
Caci omul veșnic uită, ceea ce ține minte.
poezie
de
Silvana Andrada Tcacenco
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice