Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Simt cum zvâcnește primăvara-n mine...
Se dezmorțesc poemele în mine,
Mustesc în stihuri sevele-n culori.
Sub adieri de verde, theremine
Scriu simfonii pe lujere de flori...
Zefirul mi se plimbă prin artere,
Odoarele mă parfumează-adânc
Și parcă aș putea s-alerg prin ere
Legată de al primăverii-oblânc...
Mai stăruie zăpada rușinată
Pe câte-un vârf de munte, lângă cer,
Dar e frumoasă-așa nevinovată
Între-anotimpuri, ca un grănicer...
Viteze, firele de iarbă suie
Pe cărărui ascunse în pământ,
E Dumnezeu cel care ne descuie
Tărâmul în cel mai frumos veșmânt...
E o eferveșcență-n toate cele
Și parcă grijile aleargă înspre nord
Nu sunt de-ajuns de lungi brațele mele
S-adune toată primăvara-n cord...
Mi-așez pe frunte-albastru rupt din mare
Din orizontul unde se unesc
Și cer și mare-n răsărit de soare
Și cum să nu mă bucur că trăiesc?
Desculță-alerg și-arunc veșminte grele,
În urma mea dezbrac poemul trist
Să plângă singur. Lacrimile mele
Nu vreau să fie probă că exist...
Azi vreau să zbor în stol cu toți lăstunii,
S-ating nemărginiri ce jinduiesc,
S-ajung pân' la singurătatea lunii
Și că e primăvară, să-i șoptesc...
poezie
de
Violetta Petre
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice