De vis, din visul său... femeia!
Cine a știut, c-anume coasta ne va declara, pe veci, datoare
și acasă, și la muncă... și ( mon dieu!) va fi și diferență, și valoare...
Deși rupem de pe noi cămașa, că lucrările ne iau din frumusețe,
Hai să recunoaștem, cu drag, astăzi, că ne sunt izvor de tinerețe. Noi, suratelor, suntem lumina, unde bezna totul împânzește,
Când zâmbim, și-n geruri, primăvara ghiocei despăturește,
Și când plângem, ne e dat norocul, lacrima ne face sănătoase,
Of, și ce iubire este după... și ce tinere ne ține, ce frumoase!
|
Module dinamice