Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Floarea iertării (2)
A venit spre mine surâzând,
Într-o zi în care doar durerea
Înflorea cu lacrimi peste gând,
Fără să zărească mângâierea.
Eu îl priveam cu îndoială:
Cine era?... De ce mă căuta?
E timpul pentru socoteală?
Sau al meu înger care mă certa.
Venise numai pentru mine,
Și cu o voce dulce îmi spunea:
-În suflet ai numai ruine,
Tu singură îți faci inima grea.
M-a dus apoi cu gingășie
Înspre un crâng în curcubeude flori,
În care-un tril de ciocârlie,
Se auzea din cerul fără nori.
Și m-a rugat să uit necazul,
Ce duce sufletul în negru hău,
Întunecând ades obrazul,
Pe care curg părerile de rău.
Mi-a arătat drumul uitării,
Și o grădină-n care Dumnezeu
Lăsase doar floarea iertării,
Ca s-o culeagă cei cu suflet greu.
Am sărutat ușor petala
Și-am înălțat ochii spre cer
Să-i mulțumesc pentru zicala,
Că-n tot și-n toate, stă cuvântul SPER...
poezie
de
Dorina Omota
din
Când tăcerile dor
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice