Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
INDIFERENT DE TOATE ACESTEA, HIPNOZA EI ESTE EXACT CEA CARE TE ȚINE ÎN SCLAVIE, pe mai departe, CU TOATE ACESTE ROLURI. Mintea îți scrie scenariul bunătății universale și tu poți dormi ca Ghiță sub hipnoza unei astfel de momeli toată viața, de ce? PENTRU CĂ DATORITĂ NAIVITĂȚII NU REALIZEZI CĂ NICI MĂCAR LA NIVELUL MAYEI, A ILUZIEI, A MINȚII, NU EXISTĂ YIN FĂRĂ YANG, SAU STÂNGA FĂRĂ DREAPTA, și că ele sunt în egală măsură chiar și atunci când nu par a fi la fel! Da, să trecem dincolo de mâna stângă care e egală cu cea dreaptă că altfel dacă dreapta - adică bunătatea ar fi mai "mare" nu ți-ar plăcea minții, nu i-ar plăcea diformitatea. Așadar, dacă trecem dincolo de asta, să zicem că mergi la serviciu dimineața și ai 3 curbe la stânga și 7 la dreapta și ești foarte bucuros că ai parcurs un drum predominant pozitiv, nu-i așa? - ia uite câte curbe la dreapta am eu, ok? Dar când te întorci de la servici nu vei avea 7 curbe la stânga și 3 la dreapta?
citat
din
Atmaji Maharaj
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice