Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Valentine's Day
În fiecare an sărbătorim
De Sfântul Valentin, cu pompă mare,
Iubirea și pe cei care-i iubim,
Cu daruri, sărutări și o urare,
Iar eu, că-s iubăreț de mititel,
Fără să fac nicicum discriminare,
O listă am, de ani, în portofel,
Să nu produc, cumva, vreo eroare:
Iubitei, ce-o iubesc și-acum cu foc,
I-am cumpărat, și-o spun fără rușine,
Înc-un inel, cu piatră la mijloc,
Fi'n'că-s nebun, da' și ea după mine,
Lu' șefa mea îi duc niște bomboane
De ciocolată, s-o mai îndulcesc...
Sincer să fiu, când nu-i în bune toane
Mai am și altceva s-o liniștesc,
Apoi, pe listă-i a mea secretară
Ce-mi ține socotelile la zi...
Am să o scot la restaurant diseară,
Ce-o zice lumea, nici nu voi a ști!
Mai e și o artistă-n viața mea,
Care mă joacă numai cum ea știe,
Pentru talentul care zace-n ea,
Îi dăruiesc săruturi peste-o mie;
Acuma eu... am și niște copii,
Iar pe-a lor mamă la fel o iubesc,
Să-i amintesc ce mult,-n-această zi,
Florile lumii toate-i dăruiesc,
Dar cel mai mult, ce-o am la inimioară
Că nici nu pot trăi fără de ea,
Și o iubesc la fel ca prima oară
De-atâția ani, e nevestica mea;
Pe ea, de fapt, nici n-am pus-o pe listă
Și-am să vă spun, să n-ajung de ocară:
Ea mi-e iubită, mamă și artistă,
Ea mi-este șefă (sub) și secretară!
poezie
de
Valeriu Cercel
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice