Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Balada drumului
Pe drumul ce nici milă drumeților n-arată-
Chiar de ajungi pe el din orice colț venind-
Era o fortăreață cu-o singură fereastră
Prin care se zărea o floare strălucind.
Acolo se opreau, preț de doar două clipe,
Toți călătorii vremii și, spulberați de vânt,
Sperau, privind în sus, că tânărul principe
O vorbă le va spune, la ei binevoind.
Dar vântul șuiera prin crăpături de piatră
Tot îmbiind la drum cu ochii lui șireți-
Nimeni nu mai credea că tânărul, vreodată,
Va odihni drumeții ce vin și trec inerți.
Pădurea înghițea în foșnetele-i line
Pașii pe care ei în urmă îi lăsau-
Nepăsătoarea-i frunză cădea peste oricine,
Nervurile ei seva în sol o transformau.
Ademeniți de cale plecau îngîndurați-
Sporovăind de floarea care părea că plânge-
Și nu știau, sărmanii, în suflete-ntristați,
Că lacrimile ei nici drumul nu le stinge.
Dar zidurile aspre povestea o ascund:
Dintr-o iubire veche nimic nu a rămas...
Prințesa stă la geam cu chipul ei rotund,
Iar prințul, de pe drum, s-o cheme n-are glas...
Când zorile veneau, acoperind frunzișul,
Drumeți nu mai erau pe calea ruginie,
Doar noaptea se iveau călcând iar grohotișul,
Scăldați de-a lunii rază-o floare sângerie.
Prin vremuri șerpuieste drumul ca o dorință,
Strângând în praful roșu menirea lui de drum...
Gândesc toți călătorii, simțind ca o ființă,
Că fortăreața, drumul și viața sunt un fum...
poezie
de
Nicolae Ler
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice