Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Eu sunt un om sincer
Eu sunt un om sincer
Din țara unde palmierii-s alintați de alizeu
Și vreau, înainte de-a muri, să eliberez
Toate poeziile din sufletul meu.
Sunt călător în toate părțile
Și nou-venit în nicio parte,
Sunt unul și-același cu munții,
Sunt artă printre arte.
Știu să numesc și să clasez
Toate florile de pe șesuri și coline;
Cunosc bine fiecare fir de iarbă,
Minciunile fatale și suferințele sublime.
Am văzut prin noaptea morții,
În căderea lentă-a capului meu,
Raze țesând din cea mai pură lumină
Cerească-o minune de curcubeu.
Eu am văzut aripi ridicându-se
De pe umerii femeilor frumoase
Și-am văzut fluturi ieșind
De pe movile de gunoi sulfuroase.
Am cunoscut un om care-avea
Înfipt între coaste-un cuțit
Și care niciodată n-a dezvăluit numele
Femeii de-a cărei mână-a murit.
Mi-am văzut de două ori, pentru o clipită,
Sufletul părăsindu-și văgăuna;
De două ori: când a murit bietul tata
Și când ea mi-a spus adio pentru totdeauna.
Am tremurat o dată: atunci când
Deschizând poarta viei dinspre munte,
Am văzut îngrozit cum o viespe
Nelegiuită-mi înțeapă fetița pe frunte
M-am bucurat odată, simțindu-mă norocos,
În ziua-n care temnicerul, tușind, cu greu
A reușit să-mi citească sentința la moarte,
Erau pe ea lacrimile lui și numele meu.
Aud un suspin traversând pământul.
Aud un suspin, deasupra mării domn:
Nu-i o prevestire care țiuie-n vatra mea,
E doar fiul meu trezindu-se din somn.
Dacă unii cred că m-am pricopsit
Cu, dintre toate, cel mai scump giuvaier,
Înseamnă că am lângă mine un prieten
Și-n agoniseali de iubire-s bancher.
Am văzut cum un vultur rănit își continuă
Zborul, imun la durere și chin;
Eu știu culcușul unde zace șarpele
Muribund, răpus de propriul venin.
Eu știu că lumea-i nespus de gingașă
Și că-ntr-o zi se va prăbuși-n țărână
Atunci doar glasul cristalin al unui izvor
Se va auzi-n tăcerea atoate stăpână.
Tremurând de de teamă și de bucurie,
Am întins mâna și-am atins o stea,
Cândva strălucitoare, care a căzut
Din slavă, moartă, lângă ușa mea.
În inima-mi e încrustată-o durere
Ascunsă privirilor iscoditoare:
Un fiu al acestui pământ înrobit
Pentru țara lui trăiește, suferă și moare.
Toate-s frumoase și la locul lor,
Toate-s muzică și rațiune;
Și toate,-s ca diamantele, lumină,
Lumină care nu demult era cărbune.
Știu, când proștii se-odihnesc
Lacrimile și onoarea-s de ne'nfrânt;
Iar din toate fructele, cel mai bun va fi lăsat
Să putrezească-n pământul sfânt.
Făr-o vorbă, am dat deoparte
Pompoasa muză și fără codeală:
De-o ramură uscată am ales
Să-mi atârn pălăria doctorală.
*Din versurile acestei poezii a fost compilat în anul 1929 textul celebrului cântec Guantanamera, creație a lui Joseito Fernández.
poezie
de
José Julián Martí Pérez
, traducere de
Petru Dimofte
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice