Între atrii ninge-amarnic...
Între lacrimă și mine e o punte de suspine pe unde se plimbă corbii,
croncănind a iarnă lungă cu nămeți în partea stângă...
Între atrii ninge-amarnic, teama viscolește-n bernă,
un tic-tac rămas pe pernă mă anunță că sunt vie, doar în vers și poezie...
Cu dactilii și troheii joc șotron pe ritm de jale și cum am brațele goale
pun în vers o acoladă, vreo metaforă să vadă
că-am nevoie de cuvinte pentru ruga din morminte...
Șchiopătez printre ruine și prin ceruri clandestine caut novele vecine,
poate te găsesc pe tine, să te-atrag cât mai aproape și subit aceleași pleoape
să descopere lumină-ntr-o explozie divină...
Te-ntâlnesc la o răscruce, aleg calea ce ne duce dincolo de Calea albă
a Lacteii unde-n salbă se înșiră dezolanțe la gâturi de Babe Cloanțe...
Într-o clipă infernală, o consoană și-o vocală, într-o contopire-astrală
reînvie-n pielea goală într-un rai mai neconform, unde șerpii încă dorm...
E-o iluzie facilă renăscută-ntr-o idilă, într-o zi din vincer,
când din must nu am să cer, că a fiert mult prea devreme în oceane de dileme...
Între lacrimă și mine, crește-o punte de suspine
și-un covor de neputințe sub a vremilor sentințe...
|
Module dinamice