Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Ziua doar
cât o iluzie pierdută, venise
ca oricare alta, venise și se
pregătea să plece. printre zidurile
linse de funingine ale fostului castel,
într-o crăpătură, au țâșnit tentaculele
unei himere. greșeală. tentacule de
păianjen păros pe piept și pe picioare.
greșeală. nu erau tentacule, ci mustăți
de șobolan împletite-n trei, unse
cu smoală. era la modă-n ținut. greșeală.
moda a fost adusă de o navă.
șobolan gras, suficient de puternic
să roadă o carte de poezii într-un minut.
greșeală. în cincizeci de secunde.
s-a încumetat să fure un șold de porc,
cu tot cu etichetă. o căra în dinți, călare
pe un ogar sfrijit cu burta cât o zi
de post. traversa neregulamentar drumul.
greșeală. nu era drum. traversa ulița
neasigurat. dintr-un pom, din umbră,
fâlfâi o pasăre. nu era privighetoare, nu
o ciocănitoare, ci una cu pliscul mare,
de oțel-inox, și aripi de beton. greșeală.
aripi de aluminiu. îndrăzneala șobolanului
l-a costat viața, ziua se sfârșise și pentru el.
poezie
de
Vasile Culidiuc
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice